Mituri demontate despre aparatul dentar

Un zâmbet frumos este ca o carte de vizită despre persoana respectivă pentru că, oricât am încerca să negăm, oamenii sunt ființe vizuale. De altfel, toți oamenii își doresc o dantură perfectă și sănătoasă, dar puțini sunt cei care se pot bucura de un astfel de dar din partea naturii.
Atunci când zâmbim deschis, cu siguranță avem mai multă încredere ăn tine, dar și ceilalți ne percep ca fiind persoane în care se merită să investești. Și, în condițiile în care cei din jurul nostru pun din ce în ce mai mult accent pe aspectul fizic, facem tot ce ne stă în puteri pentru a ne apropia de perfecțiune. De aceea, un aparat dentar poate reprezenta calea spre un zâmbet precum cel desprins din reclamele la pasta de dinți.
Rezolvarea problemelor de masticație și vorbire
Cu toate acestea, nu trebuie să privești aparatul dentar ca fiind un dispozitiv care contribuie doar la estetica dentară. Acesta poate fi soluția pentru persoanele care se confruntă cu probleme de masticație și vorbire, așa că nu vorbim despre un moft, ci despre o necesitate. De altfel, în ultima perioadă, oamenii au început să nu mai evite la nesfârșit vizita la medicul stomatolog și să înțeleagă că este mai ușor să previi, decât să tratezi.
Din păcate, mai este mult până vom înțelege cu toții cât de importante sunt aceste vizite la medicul dentist, nu doar la nevoie. Până atunci însă, am decis să grăbim puțin lucrurile prin faptul că în rândurile următoare îți vom demonta cele mai cunoscute mituri despre aparatul dentar.
Este dureros
Mulți dintre cei care se tem de această intervenție cred că este una dureroasă. Cu toate acestea, specialiștii sunt de părere că este o afirmație incorectă. Îndreptarea corectă a dinților nu va fi făcută pe grabă, iar medicul specialist nu va forța dinții atunci când se va încerca poziționarea corectă a acestora pe arcadă. Mai mult chiar, dacă alegi aparatul dentar care să ți se potrivească perfect, nu vei simți niciun fel de disconfort, nici măcar acea presiune pe care o exercită asupra danturii.
Profităm de această informație pentru a-ți face și unele recomandări. Alege un cabinet stomatologic din cadrul clinicii Cris Smile, locul unde există una dintre cele mai bune combinații pentru tine: profesionalism și experiență a personalului, aparatură de ultimă generație și tehnici și material inovative. Mai nou, există și un sediu în sectorul 6, pe strada Boișoara nr. 10 – 12.
Dacă sunt sănătoși, dinții strâmbi nu contează
Un alt mit foarte răspândit este și cel de mai sus. De fapt, lucrurile nu sunt deloc așa. Deoarece sunt strâmbi, curățarea eficientă a danturii nu este posibilă, așa că nu este de mirare că pot apărea chiar și unele carii profunde, care pot fi cu greu soluționate. De asemenea, sunt afectate și masticația sau felul cum pronunți anumite sunete.
Doar copiii și pacienții pot purta aparat dentar
Complet neadevărat. Oricine poate purta un aparat dentar, nu doar pentru a-și îndrepta dinții, dar și pentru a corecta, de exemplu, mușcătura sau problemele de vorbire. Chiar și persoane de vârsta a treia se pot bucura de beneficiile pe care le poate aduce un astfel de tratament.
Aparatul dentar trebuie purtat ani de zile
Au apus demult vremurile când această afirmație era una adevărată. Din fericire, lucrurile au evoluat foarte mult, iar tehnologia și inovațiile în domeniu au făcut ca un astfel de tratament să dureze în jur de 16 luni, uneori chiar și mai puțin, dacă problemele care trebuie rezolvate sunt unele minore.
Se vede urât
În prezent, multe dintre aparatele dentare sunt confecționate folosindu-se materiale transparente. În plus, există și un tip de aparat dentar, Incognito, care se montează în partea interioară a dinților. Zâmbește linișitit și fără complexe, totul este perfect.